S-au întors. Lansează un nou album în curând şi eu am putut să-i întâlnesc pe aceşti cinci băieţi. Acum vom dezvălui totul despre Big Bang! Am venit la Aeroportul Incheon să-i găsim. Ne întrebam ce fac aceste feţe prietenoase, membrii Big Bang. Exersau dansul pentru reclamă. Sunt acestea noile dansuri pentru album?
PD: Ce faceţi?
GD: Filmăm o reclamă şi conceptul este dansul shuffle, care este popular în prezent, deci îl exersăm. Este prima dată când o fac.
Aici este G-Dragon, care dansează perfect deşi este prima dată când o face. Picioarele lor se mişcă mult, este distractiv? Se pare că Daesung mai trebuie să se întindă, nu?
Î: Care sunt gândurile tale legate de filmarea unei reclame cu membrii grupului?
Daesung: Sunt agitat, dar sper că este o filmare amuzantă.
Î: Pentru cine eşti cel mai îngrijorat în timpul filmărilor?
Daesung: Pentru mine. Seungri este foarte bun la dans.
Serios? Poate de asta Seungri pare atât de relaxat.
Seungri: Pentru că am învăţat coregrafia înainte. Dansul shuffle al încrezătorului Seungri, puteţi vedeţi încrederea ce curge în mâinile şi picioarele lui.
În sfârşit, încep filmările. Dansează şi fac ceea ce au învăţat perfect. Cu siguranţă sunt cel mai bun grup. Big Bang a devenit cel mai bun încă de la debut din cauza talentului lor uimitor. Dar din cauza unor evenimente neplăcute, promovările lor au fost amânate şi grupul avea o povară.
Î: Ce părere ai despre aceste evenimente?
GD: Cred că au fost perioade pentru auto-reflecţie. A fost o perioadă foarte importantă din viaţa mea.
Daesung: Am realizat ceea ce este important pentru mine în acel timp.
Intervievatoarea: Am aşteptat cu nelinişte revenirea voastră, aşa că am pregătit ceva pentru membrii Big Bang de care ne-a fost atât de dor. Definiţi aceste numere, Big Bang!
2009 este un dreptunghi. Ce are numărul 2009 de a face cu Big Bang?
Taeyang: Dificil, obositor (a scris pe foaia lui) 2008 a fost un an de succes pentru noi, deci 2009 a fost foarte dificil cu toate activităţile care erau plănuite pentru noi. Am vrut să încerc să scap.
GD: Cred că înseamnă că este a 2009-a zi de la debutul nostru.
Intervievatoarea: Ai dreptate! Vreau să te felicit! Big Bang a trecut de termenul de expirare de 5 ani pentru grupurile idol.
T.O.P: Asta înseamnă că se poate întâmpla oricând de acum încolo.
Daesung: Eu doar sper să trecem de acest an cu bine.
Intervievatoarea: 229 este un dreptunghi. Deci, de această dată..
Seungri: Ziua în care se lansează albumul nostru.
Taeyang: Noul nostru album, Alive, va fi lansat.
Corect. Pe 2/29 noul album Big Bang va fi lansat. Cu aceste poze, deja atrag multă atenţie. Maknae Seungri şi-a dezvăluit partea de sus a corpului.
Taeyang: Deoarece nu putea dezvălui partea de jos.
Seungri: Am vrut să dezvălui partea de jos, dar YG a spus să mă mulţumesc doar cu partea de sus.
Intervievatoarea: Mulţi fani au comentat despre ea.
Seungri: Da. Au fost comentarii doar despre traseul fericit. Există comentarii doar despre părul de pe corpul meu.
Intervievatoarea: Există dansuri care credeţi că vor fi populare?
Seungri: Cred că dansul „Seungooridangdang” va fi popular. Este aşa. Doar te mişti. Trebui să ai o expresie facială foarte calmă.
Intervievatoarea: Sfatul coregrafiei, dansul „Seungooridangdang”. Toţi ar trebui să-l încercaţi.
Există anumite produse la care vreţi să le faceţi reclamă? T.O.P, la ce vrei să încerci să-i faci reclamă?
T.O.P: Vopsea de păr
Revine cu o culoare frumoasă la par, T.O.P. Cum ar fi dacă T.O.P ar face reclamă la vopsea de păr? Nu credeţi să se va vinde bine?
GD: Daesung are.. buzele lui sunt..
Daeung: Se numeşte pings ipsul. Am un obicei, dar mereu când mă termin de dat (şi.-a dat cu mâna la buze ca şi când s-ar fi dat cu luciu), fac.. (face un pupic). Asta spuneam. Nu ştiam că fac asta.
Seungri a jucat chiar într-o dramă recent ca un invitat special. Ca parte din rolul lui, a fost pălmuit.
Seungri: Să fi pălmuit este..
Taeyang: Este obişnuit cu asta. Nu-i de mirare că scena lui părea atât de naturală.
Seungri: Am fost pălmuit, şi hiar am putut auzi sunetul. T.O.P ne-a arătat un exemplu. Să sufli acolo mai târziu ca să nu doară!
Seungri: Vă rog să difuzaţi asta! Vă rog să difuzaţi asta! Am pus membrii să scrie scrisori unul pentru altul în care să spună lucruri pe care nu le-au putut spune înainte.
T.O.P: Big Bang fighting!
Daesung: S-au întâmplat multe, dar să ne întoarcem înapoi la muncă împreună.
Taeyang: Multe lucruri s-au întâmplat anul trecut, dar prin ele, am devenit mi puternici şi promitem să revenim cu spectacole şi muzică bună.
Toţi: Big Bang fighting!
1: Sunteţi în New York pentru a filma noul videoclip. Este prima dată când toţi sunteţi în New York împreună?
GD: De fapt asta este a doua oară. Prima dată am fost pentru concertul YG Family şi acum suntem aici să filmă videoclipul.
2: Vreţi să faceţi ceva în New York, în afară de filmările pentru videoclip?
Taeyang: Suntem mereu încântai să ne aflăm aici, dar de această dată, prioritatea noastră este să terminăm cu bine filmările pentru videoclip.
3: Noul vostru album “Alive” este primul lansat după 10 luni. Ne puteţi spune ceva despre piese?
Taeyang: S-au întâmplat multe anul trecut şi ca să vă putem arăta că suntem bine am produs un album de înaltă calitate cu muzică bună. Am stabilit hip-hop-ul ca baza tuturor melodiilor de pe album, dar fiecare piesă are un sentiment unic. Câteva dintre ele sunt extrem de provocatoare, este puţin hip-hop şi electronic. Credem că va fi un album distractiv pentru toţi dintre voi să-l ascultaţi.
4: Ce aţi fi făcut dacă nu făceaţi cântece?
GD: Eu.. sunt un bun instructor. Cred că aş antrena foci (glumeşte).
Daesung: Sunt bun la “mal”. (Cuvânt coreean pentru “cal” şi “vorbit”). Poate aş călării cai?
Taeyang: Sunt bun la urmat îndrumările. Poate aş fi antrenat de G-Dragon aici.
5: De unde vă luaţi inspiraţia în plan vestimentar?
Taeyang: Inspiraţia (“young-gam” înseamnă în coreeană şi “bărbat învârstă”) vine de la bunicuţe.
GD: Ei bine, eu cred că ne putem inspira din orice. Nu doar cu moda, ci şi cu muzica noastră, ca şi atunci când te inspiri de la oamenii stilaţi. Ne inspirăm doar de la faptul că ne aflăm în New York, văzând atât de mult fashionistat aici.
6: Ce fel de muzică ascultaţi la căşti?
Taeyang: mereu ascultăm muzică, dar în ultimele zile am ascultat mult Skirllex. Cred că este muzică bună, fresh.
Seungri: Port căşti deoarece îmi e frig la urechi.. Este frig aici în New York.
7: Câteva sfaturi pentru artiştii aspiranţi de aici?
T.O.P: Înainte să le dăm sfaturi juniorilor noştri, cred că este important să ne descurcăm bine cu propriile noastre cariere (glumeşte). Vom munci mai mult ca să fim un grup mai bun, astfel încât să putem returna dragostea pe care ne-aţi arătat-o cu muzică bună şi spectacole memorabile.
Taeyang: Prin munca noastră sperăm să-i inspirăm şi provocăm mereu pe juniorii noştri artişti.
8: Ceva ce vreţi să le spuneţi fanilor înainte de turneul mondial “Alive Toue 2012”?
T.O.P: Nu ştim exact cum să procedăm sau ce să facem.. Îmi pare rău. Vă rog să editaţi asta (glumeşte).
Taeyang: Toţi fanii de pe allkpop, ne îmbarcăm într-un turneu mondial în acest an. Călătorim cu mulţi oameni buni şi membrii ai staff-ului minunaţi. Este prima dată când vom sta pe atât de multe scene din jurul lumii şi nu vrem să vă dezamăgim. Vă rugăm să ne urmăriţi şi să ne susţineţi în continuare. Vom avea nevoie de multă dragoste şi sprijin din partea voastră în acest an.
Începând din luna martie, Live Nation se va ocupa de turneul mondial al grupului Big Bang “BIGBANG ALIVE TOUR 2012″ în colaborare cu YG. Este prima dată când compania de divertisment globală va gestiona direct un turneu mondial.
Î: Cum ai ajuns să fi interesat de muzica K-Pop?
La sediul central, am auzit prima dată de ea cu 4 ani în urmă când am vizitat Coreea pentru cercetarea pieţei industriale. Atunci, am văzut potenţialul artiştilor coreeni. În următorii 3 ani, ne-am concentrat pe asta, dar de anul trecut a început să progreseze foarte rapid. La Live Nation, informaţiile noastre sunt împărtăşite prin filialele noastre [globale] şi veştile despre K-pop au crescut dramatic. Am început să vizitez Coreea cu un an în urmă şi de atunci am mers acolo în fiecare lună.
Î: Ce te-a făcut să alegi grupul Big Bang?
Am văzut că Big Bang are cel mai mare să facă nu doar câteva spectacole, şi un turneu mondial care să înconjoare globul. Membrii au talente atât de impresionante încât am decis că ei sunt cei mai potriviţi să fie artişti globali. Discuţiile cu YG au mers şi ele bine.
Î: Ce trebuie să se întâmple ca acest turneu mondial să fie considerat un succes?
În primul rând, răspunsul publicului trebuie să fie bun. Indiferent de cât de mulţi oameni sunt în public, nivelul satisfacţiei este mai important decât un simplu număr.
În al doilea rând, părerea oficialilor din industrie este importantă. Facem o producţie în colaborare cu YG, dar nu doar spectacolele sunt importante. Ar fi grozav dacă ar stabili un standard global în industrie.
Î: Pe ce te concentrezi cel mai mult?
Live Nation şi YG sunt o echipă. Rezultatul asocierii dintre compania de divertisment numărul unu din lume şi cea mai bună agenţie din Coreea este sursă de inspiraţie.
Producerea performanţelor din Coreea sunt strânse considerabil şi costă o sumă mare de bani. Aceste lucruri sunt desigur bune, dar r fi grozav dacă ar deveni un sistem internaţional şi organizat.
Live Nation vede grupul Big Bang ca un artist global asemenea cântăreţei Lady Gaga, şi intenţionăm să aplicăm aceleaşi proceduri în turneu ca cele pentru Lady Gaga. Nu este vorba că YG nu a putut până acum să ajungă la nivel mondial, dar noi ne vedem putincioşi să folosim producţiile existente YG să ajungem la o scară largă. Ne concentrăm şi pe marketing. Anticipăm nu doar direcţionarea scenei, ci să şi folosim abilităţile în afaceri pentru o producţie pe scară mondială. Credem că acest proces va transforma grupul Big Bang într-un grup şi mai bun.
Î: Cu directorul turneului mondial a lui Lady Gaga, Laurieann Gibson, chiar şi staff-ul era impresionant. Cum ai ajuns să alegi pe cineva din listă?
Biroul şi echipa de creaţie au ascultat piesele Big Bang şi au avut multe întâlniri. Am discutat despre listele cu primele noastre alegeri, apoi ne-am consultat cu YG. Directorul se întâlnise deja cu Big Bang şi au vorbit despre această producţie confortabil. Astfel am ales pe cineva din listă.
Î: Avansarea pe piaţa din străinătate este cel mai bun subiect de discutat între artiştii coreeni, şi se confruntă cu dificultăţi pentru asta. Ce sfat le-ai da?
Cred că faptul că agenţiile din Coreea au succes in răspândirea muzicii coreene în lume este foarte impresionant. Acesta este probabil un sfat general, dar dacă vreţi să aveţi succes în piaţa mondială, nu ar trebui să vă rezumaţi doar la Coreea şi Japonia. Este important să ieşiţi în lume şi să înţelegeţi mediul din alte locuri. Live Nation depune mult efort în folosirea înfiinţării de filiale pentru a învăţa despre locuri şi culturi diferite. În special, este bine să ţi pasul cu oamenii cei mai buni şi ceea ce fac ei într-un anumit loc şi să poţi face afaceri cu ei.
Cred că este important pentru artiştii coreeni să nu rămână la succesul lor actual şi mereu să mai departe.
Sursa: OSEN via Naver
Trad. eng: SARA @ bigbangupdates | fuckyeahbigbangstuff
Trad. rom: YunMin@YGFR
Credits: bigbangupdates
1: Ce înseamnă BIGBANG pentru tine?
Taeyang: Am mai fost întrebat înainte. Răspunsul meu va fi întotdeauna la fel. Big Bang este un copac şi eu sunt doar o ramură. Când suntem împreună toţi cinci, facem un copac mare prin de roade.
2: Aţi avut un an greu.
Taeyang: Anul trecut a fost un nou început pentru noi. Am auzit că multor grupuri le este cel mai greu după cinci ani, aşa a fost şi pentru noi. La noi, nu a fost cauza unui argument, ci a fost ceva din exterior. Pe de altă parte, sunt recunoscător. Ne-a dat şansa să trăim mai mult şi să fim mai puternici.
3: Ce face Big Bang o echipă?
Taeyang: Muzica. Personalităţile noastre sunt atât de diferite. Este o lovitură puternică pentru echipă deoarece fiecare are o personalitate foarte puternică. Totuşi, tuturor ne place muzica, spectacolele, dansul şi să cântăm împreună. Nu ne certăm indiferent de ce ni se întâmplă. Mereu facem muzică fericiţi şi asta ne face o echipă.
4: Voi sunteţi în centru atenţiei, dar atenţia se poate îndrepta spre altcineva.
Taeyang: Este adevărat că interesul şi dragostea publicului ne face să muncim mai mult. Chiar îmi place să fiu pe scenă. Vreau să vă spun să ne urmăriţi crescând, în special anul acesta. Să vă placă muzica noastră din nou. Nu spun să ne cumpăraţi albumele, ci să ne vedeţi dezvoltarea, maturizarea.
5: Toate cele 6 cântece sunt principalele.
Taeyang: Da. Când le ascultam, a fost foarte greu să alegem doar una. Fiecare piesă are o semnificaţie diferită şi are o distincţie clară. Toate sunt prea bune pentru a fi pierdute. Aşa că le-am ales să vi le prezentăm pe toate 6.
6: Am auzit că albumul ALIVE este plin de culoare.
Taeyang: Da. Fiecare piesă are propria nuanţă.
7: Spune-mi despre prima piesă, BLUE.
Taeyang: BLUE este cu adevărat o piesă lirică şi sentimentală. Este diferită de celălalte pe care le-am lansat înainte. Este mai fresh decât altele. Versurile sunt despre singurătate şi deşertăciune după ce te-ai despărţit de cineva. Când noi şi producătorii am auzit BLUE în studio, am simţit că BLUE nu este atractivă. Totuşi, când prietenii noştri au auzit-o, au spus că este o melodie emoţională.
Trad. eng via @lucywinslet
Editat de: via @jinhichole18
Totul de: @forever-gdragon
Trad. rom: YunMin@YGFR
Credits: bigbangupdates
“Sursa răului.. acesta este sfârşitul… totul este înfricoşător”
Găzduit de YG. GD şi Dae i-a întâmpinat la intrare.
MC: Am auzit că voi doi aţi fost îngrijoraţi înainte să veniţi aici
GD/Dae: Da, desigur.. am fost foarte speriaţi.
(Clipuri cu ştirile legate despre probleme lui GD şi Daesung)
GD: A fost greşeala noastră. Noi suntem cei vinovaţi.
………………………………………………………………………………………
MC: Haide să vorbim detaliat acum. Cum au decurs mai exact lucrurile?
Dae: Eram în drum spre părinţii mei în YangHwaDae şi maşina din faţa mea s-a oprit şi am încercat să pun frână.
Dae: Am apăsat frânele, dar maşina s-a oprit după ce a lovit ceva.. şi nu a putut merge mai departe.
Dae: L-am întrebat pe taximetrist dacă este în regulă, dar el mi-a spus: “Nu eu sunt acela pentru care trebuie să te îngrijorezi”
Dae: Taximetristul mi-a spus că acel bărbat a pierdut mult sânge.
Dae: Mi-am petrecut toată noaptea la secţia de poliţie, iar taximetristul a stat lângă mine tot timpul. Eu doar.. nu credeam că aşa ceva mi se poate întâmpla. Îmi părea.. atât de rău. Îmi cer iertare.
Dae: Am sat până la 8 sau 9AM la interogatoriu şi peste tot erau camere de filmat.
Dae: YG m-a întrebat dacă vreau să merg acasă şi să stau cu părinţii mei, dar îmi părea atât de rău să fiu cu ei.. nici nu mă puteam uita la ei după accident.. Nu îndrăzneam să-i văd. Îmi părea atât de rău.
Dae: Da, am citit pe internet după aceea şi comentariile.. De obicei nu sunt afectat de comentarii, dar am fost foarte rănit de această dată. Criminal.. Un cuvânt foarte crud.
MC: Care comentariu te-a rănit cel mai tare?
Dae: Ştiu că nu ar fi trebuit s-o fac, dar.. Am crezut că era ceea ce toţi vroiau.. să dispar..
GD: Am fost trezit de Seungri în noaptea accidentului lui Daesung.. Am simţit că ceva era de rău.
GD: Primul articol pe care l-am citit a fost “DAESUNG MORT” şi am intrat complet în şoc.
GD: Daesung este genul care se învinovăţeşte pentru orice. Nici nu mi-ar fi deschis uşa sau măcar să mă privească în ochi. A fost foarte dureros.
Dae: Nu puteam ieşi afară. S-ar putea ca oamenii să creadă că sunt un criminal.. Mi-era frică.
Dae: Familia victimei a fost cu siguranţă supărată pe mine, dar au venit.
Dae: Investigaţiile au durat 3 luni şi eu am fost complet sincer mereu.
Dae: Să fiu numit nevinovat în acest caz nu m-a făcut nici fericit, nici trist.
Dae: Părinţii mei şi membrii au fost cea mai mare încurajare a mea.
Dae: Este ceva firesc ca familia victimei să fie supărată pe mine. Dar mătuşa şi unchiul său au fost drăguţi după aceea.
Dae: Sunt foarte recunoscător că au fost atât de înţelegători cu mine, deşi ar fi trebuit să fie supăraţi.
Dae: Îmi voi da silinţa, chiar mai puternic şi mai strălucitor ca înainte, aşa că vă rog să mă urmăriţi.
Dae: Nu, nu conduc din nou. Nu am curajul s-o fac.
Dae: Chiar dacă revenirea mea arată prost şi se fac comentarii rele, voi accepta şi îmi voi da silinţa în continuare.
………………………………………………………………………………………
GD: Da, asta este prima dată când vorbesc despre accidentul cu drogurile.
GD: Prima dată am fost contactat la sfârşitul lunii iunie cu privire la zvonurile că utilizez droguri. Am făcut un test de droguri şi a mers fără probleme la început, dar… este undeva unde nu voi mai merge niciodată.
GD: A fost după concert. A fost o petrecere la care au participat mulţi oameni şi am acceptat o ţigară de la un necunoscut. Eram în stare de ebrietate pe atunci având spiritul petrecerii, am acceptat ţigara. A fost absurd.
GD: Este adevărat că celebrităţile trebuie să fie mai conştienţi de străini, dar eu sunt genul care este lipsit de raţiune. Îmi amintesc că-mi spuneam că ţigara era ciudată, un pic mai puternică.
GD: Ţigara semăna foarte mult cu ceea pe care o fumez de obicei.
MC Kim Jaedong: Deci nu minţi?
GD: Da, sunt sigur. Minciuna nu ar fi încheiat această situaţie. Da, este foarte probabil că oamenii cred că am plătit ca să ies din asta, dar nu este adevărat.
GD: S-a raportat târziu. Am avut testul în iulie şi publicul a fost anunţat doar în octombrie. Am făcut testul în iulie, am primit rezultatul în august.
GD: Sunt conştient că este ceva de care trebuie să mă căiesc. Vreau să-mi cer iertare şi… Cred că trebuie să-mi cer iertare şi mai mult, chiar şi după acest show.
GD: Din poziţia mea, am vrut să mă căiesc mai mult.. şi am crezut că nu voi avea niciodată forţa să revin.
GD: În loc să evit totul, am crezut că să mă apropii este mai bine. Înţeleg pe deplin că oamenii cred că mie nu-mi pasă de astea, dar totul face parte din mine.
MC: Ai citit câteva comentarii? Care te-a rănit cel mai mult?
GD: “Ştiu că se droga.. e cel mai groaznic din BB” şi a mai fost.. “eşti sursa răului din Big Bang”
GD: Seungri a plâns atât de mult. Nu este genul care plânge, dar a plâns la nesfârşit.
GD: Nu sunt singurul lider, şi părinţii mei sunt asemănători liderilor. Ştiţi. Părinţi mei se făceau că nu s-a întâmplat nimic când m-au văzut prima dată după incident.
GD: Sunt foarte recunoscător familiei mele.. ce am făcut a fost ceva pentru care nici măcar părinţii mei nu trebuiau să mă sprijine, dar…
GD: Luam cina cu familia mea în tăcere şi am realizat că “oh, deci aşa este o cină în familie..
GD: Încă de când am 6 ani, nu aveam niciodată timp să stau cu familia.. programul era plin hahaha
MC: Ce făceai când aveai 6?
Dae: Am mers.. la şcoală HAHA
GD: Mi-ar plăcea să fac coloana sonoră pentru un film haha
………………………………………………………………………………………
ACUM LA RESTAURANT CU TOP, TAEYANG & SEUNGRI
(Cei 3 membri gătesc pentru ei)
Taeyang: Nu am gătit niciodată pentru membri deci..
T.O.P: Prima mâncare e supă doenjang. Gustul, eu am fost surprins.
GD: *gustă* Tu chiar ai făcut asta? Este foarte bună.
Dae: Tu ai făcut-o?
(Seungri găteşte carne)
GD: Face asta doar la TV
Seungri: Are gust bun deoarece reţele sunt din altă parte a ţării.
T.O.P: Reţeta despre care vorbeşte Seungri e de la bunica *glumeşte*
GD/Dae: Toată mâncarea asta.
T.O.P: Am adus şoric
Taeyang: Nu aveam mulţi bani când eram stagiari, aşa că să mânăm şoric era ieftin şi delicios pentru noi. Să mâncăm asta din nou, ne simţim nostalgici.
………………………………………………………………………………………
MC: De ce ai plâns atât de mult?
Seungri: Chiar îl iubesc pe GD. Vroiam să fiu ca el, deci şi eu am fost dezamăgit. Aşa că am băut.. Când l-am văzut, doar am stat lângă el şi am plâns.
Taeyang: Sincer, am fost puţin nervos să-l văd pe Seungri că plânge cu Jiyong. Vorbea prea mult *glumeşte*
T.O.P: Taeyang a venit la mine şi părea foarte supărat. L-am întrebat de ce şi a spus: “Seungri plânge prea exagerat LOL”
Taeyang: Ştiam că ne vom întâlni cu obstacole aspre, dar cred că aceste incidente ne-au făcut mai puternici.
T.O.P: A fost atât de dificil să privim expresiile fanilor noştri atunci când doar câţiva dintre noi puteau sta pe scenă.
Taeyang: Am fost nominalizaţi pentru premiul MTV EMA, şi asta ne-a dat speranţă să ne reunim şi să ne răscumpărăm.
Seungri: Jiyong & Youngbae au vorbit minunat în engleză la MTV EMA. Ni s-a spus să nu vorbim în coreean dar GD a fost atât de fericit încât a făcut-o.
GD: Primul lucru la care m-am gândit când am câştigat la EMA a fost Coreea, aşa că am ajuns să vorbesc în Coreeană, dar a ieşit cu un accent LOL
GD: Um, bună Britney. A câştigat premiul şi îmi pare rău, dar dacă ne întâlnim data viitoare să mâncăm împreună^^
………………………………………………………………………………………
MC: Membrul care e cel mai drăguţ cu fetele?
*Toată lumea l-a arătat pe GD, GD l-a arătat pe Seungri*
MC: G-Dragon are parfumul unui jucător
Seungri: LOL
T.O.P: acest râset înseamnă “dar eu sunt jucătorul”
………………………………………………………………………………………
Seungri: Vreau să fiu foarte sincer, GD & TOP mereu îmi trimis mesaje şi mă întreabă unde sunt..!!!
GD: Suntem îngrijoraţi că vei face probleme!
GD: Am crezut că Seungri are multe rude prin lume, foarte internaţionale, dar…LOL
………………………………………………………………………………………
Cine s-a făcut cel mai frumos/îmbunătăţit cel mai mult din zilele pre-debutului?
*Toată lumea îl arată pe Daesung, Taeyang se arată pe el însuşi*
Taeyang: Am fost surprins când mi-au spus că voi fi un idol…dar nu arătam destul de bine.
Seungri: Porecla lui TOP era BROASCĂ ŢESTOASĂ deoarece purta mereu haine hip hop şi arăta ca o broască ţestoasă
Seungri: TOP era un băiat hip hop, căşti, şepci hip hop *GD & Seungri în acelaşi timp* şi un BIG BANG pe spatele lui!
Seungri: Să fiu sincer, imaginea grupului nostru sunt TOP şi eu.. în afară de talent, arătăm cel mai bine
Seungri: Eu sunt mereu un actor cameo! TOP primeşte roluri principale cu găleata, şi eu o grămadă de roluri cameo!
………………………………………………………………………………………
GD: Cel mai sexy membru când poartă tricouri cu decolteu în V şi tricouri transparente este Daesung, pentru corpul lui.
Seungri: La aeroportul de imigraţi, l-au forţat pe Daesung să-şi de-a jos tricoul, aşa că a trebuit să meargă dezbrăcat de la brâu în sus.
MC Kim Jaedong: Am fost gazda la un show w/ Daesung şi el îşi dădeau mereu tricourile jos în hol în faţa lui Uee, nu în vestiar.
………………………………………………………………………………………
MC: Aţi fost împreună cinci ani, dar este ceva ce doriţi să schimbaţi?
Tayang: În ultimul timp, mâncam cina acolo unde TOP făcea rezervare, dar apoi când mergeam, nu era acolo! Deoarece.. mânca la Swimmer Park Taehwan! Am fost puţin supăraţi că a sărit peste noi.
T.O.P: Taeyang m-a întrebat: “Unde eşti?” Eu am răspuns Sunt la Park Taehwan şi trebuie să ne anulăm întâlnirea. Taeyang a spus: “Deci acum trebuie să avem medalii de aur ca să cinăm cu tine?”
………………………………………………………………………………………
T.O.P: Există o cameră de discuţii doar pentru membrii BIGBANG şi ei se întâlnesc mereu, în afară de mine.
GD: Dar asta e din cauză că nu ai intrat niciodată!
………………………………………………………………………………………
Seungri: Restul membrilor sunt foarte timizi, dar oricând mergem să mâncăm eu mereu întreb de “serviciu extra~” , dar lor le e ruşine
Seungri: Am fost prins când mă jucam cu prietenii.. prietenii băieţi……..*LOL*
Seungri: Jiyong are cele mai multe probleme cu femeile
GD: Nu mă vindec în acelaşi timp!
MC: Cu
GD: Um.. în legătură cu problemele, uh..
MC: Deoarece ai nevoie de inspiraţie pentru piese?
GD: LOL
GD: Nu pot minţi că nu am văzut pe nimeni, dar încercam să ţin secret faţă de oameni. cine ai avut probleme?
………………………………………………………………………………………
T.O.P: Vreau să-l întreb pe Daesung pe cine l-ar alege ca să-i ceară sfaturi şi soluţii pentru probleme..
Dae: Am fost o povară pentru Big Bang încă de la început.. muzică-înţelepciune şi totul.. Am fost o mare povară
Dae: Cred că aş putea spune că am vorbit cu YB cel mai mult, dar acum pot spune că pot vorbim cu oricine altcineva.
………………………………………………………………………………………
GD: Chiar sper ca Taeyang să fie în sfârşit într-o relaţie anul acesta ca să-şi îmbunătăţească cântatul sentimental mai mult!
GD: (lui Taeyang) Nu te-ai întâlnit niciodată cu cineva, când crezi că poţi cânta, foarte sincer?
Taeyang: Nu m-am întâlnit oficial cu nimeni, deci nu, nu am fost într-o relaţie.
MC: Şi dacă fata credea că voi doi eraţi împreună?
………………………………………………………………………………………
GD/Dae: Da, chiar simţim că acest program ne ajută să fim mai puternici. Vă mulţumim.
*TOŢI ŞI-AU PUS PULOVERE DE CUPLU*
GD: 2012 Big Bang a revenit, aşa că să ne urmăriţi! Nu vă vom dezamăgi!
-Sfârşit-
BIG THANKS to @big_seunghyun & @HuisuYoon for the live tweets!^^
Video Source: Happyrichlife
Trad. rom: YunMin@YGFR
Credits: bigbangupdates
TOP, membrul Big Bang, “Dacă imaginea de ‘star’ va fii un obstacol în carierea mea de actorie, atunci mă voi descotorosi de ea oricând.”
TOP a prezentat în ultimul timp interes şi ataşament legat de subiectul “actorie”.
Să fi capabil de a-ţi gestiona în mod liber viaţa de muzician şi ceea de actor, TOP a apărut pe coperta ediţiei speciale din martie a revistei Cosmo Men. La fel cum TOP a prezentat imaginea un domn jucăuş în New York, a emanat şi acum o carismă foarte masculină pe care nu mulţi idoli o pot avea.
În timpul interviului (cu Cosmo Men), TOP a spus că ar scăpa de imaginea unui “star” în orice moment dacă aceasta l-ar împiedica să devină un actor. În continuare a spus că nu vrea să ia niciodată rolul unui cântăreţ popular, băiat rău sau fiul unei familii bogate deoarece acestea sunt singurele personaje care tind să fie cele mai populare. A spus că vrea un rol care să i se potrivească bine, nu doar un rol din care va fi popular.
Când intervievatorul a mărturisit că s-ar descurca bine în orice rol, el a spus: “Au fost momente în care am gândit că să fiu celebritate nu mi se potriveşte deloc”, dar a mărturisit că, “Deşi nu am fost născut pentru a fii o celebritate, am studiat asta şi am învăţat multe lucruri. Încă învăţ să devin cel mai bun.”
În plus faţă de ceea ce a întrebat intervievatorul, TOP a dat un răspuns înţelept, “Îmi place o fată care este blândă şi se poate ocupa atât de ea, cât şi de mine. Aş vrea să mă căsătoresc la o vârstă înaintată, dar dacă soarta ne aduce împreună mai repede, atunci orice moment ar fi bun.”
Interviul din The Cosmopolitan Men cu TOP va fi în curând deschis publicului în martie.
1: S-ar putea să fiu o persoană mică sau una mare în BIGBANG, dar am realizat că un singur membru îşi poate pierde din “lumină”. Când toţi cei cinci membri strălucesc, atunci străluceşte BIGBANG. Dacă un membru îşi pierde de lumină, atunci BIGBANG nu mai există.
2: Cel mai mare stres e… Trebuie să aştept ziua comeback-ului. Vreau să revin cât mai curând. Nu pot aştepta. Sunt curios de feţele lor. Încă îmi amintesc de ele de când a debutat BIGBANG. Vreau să văd din nou acele feţe. Feţele lor erau ca, “De unde au venit?”, “Ce-i cu hainele lor?”, “Ce e muzica aia?”, “Ce e cu dansul acela şi ce-i cu feţele lor?”. Încă îmi amintesc cât de surprinşi au fost să ne vadă. Eu, însumi, m-am schimbat mult. S-ar putea să vă întrebaţi, “Acela e Seungri?”
3: Dacă aş avea ocazia, aş vrea să fac cântece despre noi — cum suntem atunci când suntem fericiţi sau atunci când suntem trişti. Sunt cântece care spun că suntem cei mai buni şi cum suntem aşa şi altfel, dar aş vrea să fac un cântec despre “ce fel de oameni suntem noi”.
4: Cred că ALIVE este cel mai bine pregăti album pe care l-am făcut în comparaţie cu cele anterioare. Tot staff-ul şi membrii BIGBANG sunt foarte tensionaţi. Suntem gata şi aproape pregătiţi. Sunt sigur că albumul ALIVE va fi un cadou foarte mare pentru fanii noştri, care ne iubesc şi ne susţin cu adevărat.
5:Iarna a trecut şi vine primăvara. Înseamnă că zilele dureroase au trecut şi vin zile bune. Pentru ALIVE, membrii şi-au înregistrat foarte călduros vocile. Cred că este cea mai bună muzică care întâmpină primăvara.
10: Nu cu mult timp în urmă, TOP a făcut o apariţie surpriză la spectacolul lui Gummy de la ‘I am a Singer’. Cum a fost să te afli în show?
TOP: Am mers la show deoarece am auzit că Gummy nu a ajuns pe locul 1 în competiţia anterioară, aşa că m-am gândit “trebuie s-o fac nr. 1”. În final, a avut un punctaj foarte bun (locul 1) aşa că eram satisfăcut. De fapt dacă aş fi fost singur la ‘I’ am a Singer’, aş fi fost foarte agitat dar din moment că eram acolo doar să dau o mână de ajutor aşa că mi-am spus să nu mă îngrijorez. După ce am terminat interpretarea piesei ‘Rascal’, am ajuns să fiu unul. (face referire la titlul piesei ‘Rascal’, adică ticălos, golan, pungaş etc.)
11: Lee Mi-Suk sunbae-nim a spus la ‘Healing Camp’ că i-ar place să joace cu tine. Când vei reveni în actorie?
TOP: Nu e aşa, dar după ce am terminat de înregistrat I am A Singer’, am văzut-o din întâmplare pe Lee Mi-Suk sunbae-nim la ‘Healing Camp’. De fapt, am spus la un show înainte că “este obositor să merg la şedinţe foto cu Lee Mi-Suk sunbae-nim” ca să fiu amuzant, dar a devenit prea exagerat şi am regretat că am spus asta. Ar fi cu siguranţă o onoare să joc u Lee Mi-Suk sunbae-nim. În ceea ce priveşte cariera mea ca actor, am câteva proiecte în vede dar din cauză că lansarea albumului BIGBANG a fost stabilită pe o dată mai devreme, toată concentrarea mea este pe album. Dacă vor exista proiecte bune şi ne vom sincroniza, atunci vreau cu siguranţă să jucăm împreună.
12: Ai planuri să lansezi un album solo?
TOP: Nu sunt multe de spus despre albumul meu solo. O să-l lansez atunci când sunt pregătit. Să fiu sincer, am creat deja o mulţime de cântece dar cred că ar trebui să lucrez la ele mai mult. Lucrez şi la încrederea mea care va creşte puţin câte puţin. Dacă nu pot produce un album care va surprinde oamenii, atunci nu cred că este nevoi să fac unul. Înainte de toate, vreau să fiu mai puţin îngrijorat începând cu ianuarie 2012 (râde).
13: Care a fost efectul combinării dintre FUBU şi TOP pentru prima dată?
Soh CD: Înainte lucram mereu la propria mea marcă şi mi-am prezentat colecţia, dar sunt multe restricţii la un brand personal. Există o limită la cât de mulţi oameni cunoşti şi care este nivelul lor. Deoarece am vrut să cunosc mai mulţi oameni ca să fac schimb de idei am fost determinat să lucrez cu FUBU. TOP este o celebritate foarte populară şi deoarece FUBU a vrut să încerce ceva nou, am dorit să lucrez cu TOP la crearea acestei imagini.
14: Am auzit deja că vei lucra cu Hello Kitty în mai. Pare puţin surprinzător?
Soh CD: Momentan, mulţi oameni au încă o percepţie subiectivă
despre ceea ce este hip-hop-ul. În Coreea, mulţi cred că pantalonii largi reprezintă cultura hip-hop dar în zilele noastre, nu multe staruri hip-hop poartă astfel de haine. Vreau să schimb această percepţie cât de curând posibil, deci cred că această colaborare va avea o semnificaţie complet diferită. Să sperăm că asta va creşte popularitatea mărcii FUBU în primăvară.
TOP: Colaborarea cu arta pop devine o tendinţă mondială şi asta va produce multe elemente diferite. Nu aş fi gândit astfel dacă Soh CD nu ar fi colaborat cu Hello Kitty. CD & TOP va transforma FUBU, haha.
15: Am vrut să întreb asta la început, dar voi doi păreţi apropiaţi?
Soh CD: L-am întâlnit o dată din întâmplare şi ne-am salutat. G-Dragon a venit la spectacolul meu de modă înainte şi bunii prieteni a lui TOP – Lee Hyuk Soo şi stilistul 2NE1, Yang Seung Ho au fost modele la show-ul meu, şi aşa ne-am întâlnit.
TOP: De fapt, eu nu sunt genul care să urmărească spectacolele de modă. Doar am auzit de el (Soh CD). L-am întâlnit într-un mediu surprinzător. Prima dată când i-am spus “bună” a fost cu 3 luni în urmă la un bar cu vin pe care-l frecventez des. (au râs amândoi). AM continuat să vorbim şi să vorbim şi aşa am devenit apropiaţi. Problema este că nu-mi prea amintesc despre ce am vorbit. Chiar acum, Soh CD s-a uitat la mine şi mi-a spus: “Este puţin jenant să ne vedem unul pe altul în tipul zilei”.
16: Îţi schimbi mereu frizura şi fanii le adoră, dar nu ţi se răreşte părul? Nu ţi se deteriorează părul şi scalpul?
TOP: Aceasta este doar o dovadă că sunt încă la o vârstă sănătoasă. Încă am mult păr, dar surprinzător, nu-mi creşte mustaţă. Simt că încă nu am trecut încă de perioada de pubertate (râde). A început să crească puţin câte puţin.. de obicei o rad o dată la două luni.
17: În final, spuneţi-ne ceva despre planurile din 2012.
TOP: BIGBANG va susţine turneul mondial în curând, deci planurile pentru restul anului au fost deja programate. Se pare că vom fi foarte ocupaţi. Pregătim câteva surprize şi veşti bune care nu pot fi dezvăluite încă, aşa că să ne aşteptaţi cu nerăbdare.
Soh CD: FUBU şi Helloy Kitty se pregătesc pentru colaborarea lor şi scopul meu este să transform FUBU într-un brand plin de dinamism.
1: Mulţi fani abia au aşteptat să audă ceva despre tine. Ce ai mai făcut?
TOP: În aceste zile încerc să mă concentrez pe album, ALIVE. De fapt, am lucrat la o dramă timp de 3 luni dar am anulat-o ca să mă pot concentra pe album.
2: Ce înseamnă BIGBANG pentru tine?
TOP: Când voi avea copii, vreau să le poveste despre vreme când aveam 20 de ani. Pentru mine, este un suvenir din tinereţea mea mortală.
3: Care este lucrul comun despre membrii BIGBANG? Cum puteţi să vă descurcaţi bine?
TOP: În ciuda faptului că avem propria noastră pasiune, sunt inimoşi. Toată lumea este sinceră, pură, pasională, energică şi mereu mergem pe acelaşi drum. Cum putem să ne descurcăm bine ca echipă, este din cauză că fiecare are caractere şi dispoziţii diferite dar nu suntem înmpotriva unul altuia. Când îi privesc ca un frate mai mare, mereu se sprijină unul pe altul. Par a fii o familie reală, care mă include şi pe mine.
4: Ce crezi despre acest album?
TOP: Sunt foarte ataşat de acest album. Eram foarte inspirat când am lucrat ca GD&TOP. AM lucrat la versuri cu multă afecţiune. Acest album ne arată sentimentele sincere. Chiar vreau să vă văd cât de curând posibil, fără decoruri.
5: Ce e ALIVE?
TOP: Alive este ceea ce este. Oamenii cred că anul trecut a fost plin de evenimente şi critic pentru noi. Cu toate acestea, noi o vedem ca pe o oportunitate să creştem şi eventual să ne maturizăm.
6: Spune-mi despre BLUE.
TOP. BLUE este ceva foarte trist. Ca atunci când iarna s-a terminat şi vine primăvara, ne despărţim şi întâlnim pe cineva nou după destin. Acest cântec vorbeşte despre aceste sentimente.
7: Care este partea partea cel mai mult luată în considerare în acest album?
TOP. Să nu fie prea modern, prea tehnic, ca lemnul tare. Toată lumea poate fi modernă, oricând tehnică. Cred că ai nevoie de mult curaj să fi natural. Toţi membrii aleg aceste piese. Mereu ne gândim la ceea ce oamenii vor de la noi.
1:Anul trecut s-au întâmplat multe lucruri pentru BIGBANG. Ce ai făcut în aceestă perioadă?
T.O.P: Am mers în Europa să participăm la EMA 2011. Deoarece am filmat o reclamă în acea zi nu am avut mult timp de odihnă. Când nu aveam programări planificate, stăteam în studio şi cream muzică peste noapte. Nu m-am odihnit după ce am debutat aşa că nu anticipez nici nu regret dacă am timp de vacanţe sau nu (râde).
2: Ce le spui membrilor să-şi încurajezi?
T.O.P: Sunt cel mai în vârstă, deci discut mereu cu ei şi întotdeauna luăm masa împreună. În afară de mine, simt că toţi s-au maturizat şi au devenit sensibili. Şi eu ar trebui să fiu mai matur..
3: După 8 luni, toţi cei cinci membri au stat din nou pe scenă şi au avut activităţi în Japonia…dar a fost un sentiment diferit de această dată?
T.O.P: Nu am fost niciodată trist când stăteam pe scenă înainte. Comparativ cu sentimentul de tristeţe, câştigarea premiului a avut un sentiment diferit. Cum să spun – nu este deloc neobişnuit dar pentru mine a fost ceva extrem de emoţionant. (Asta la făcut să tacă câteva secunde ca şi cum ar fi retrăit acel moment). Mă pot găsi pe regăsi pe scenă din nou.
4: În timp ce lucrai împreună cu FUBU, ai prins putere de la TOP şi BIGBANG?
Soh CD: Scopul meu nu era doar să ofer mărcii FUBU un nouă înfăţişare, dar şi să înţeleagă pe deplin noua temă. Am vrut să transform marca de la un standard hip hop la unul care se potriveşte noii ere. În timpul acestui proces s-a vorbit cel mai mult despre BIGBANG. BIGBANG poate prezenta hip hop prin muzica şi cultura sa, iar muzica grupului este favorabilă publicului. Ei sunt bune exemple.
5: De ce l-ai ales pe TOP din marea mulţime de idoli?
Soh CD: Deoarece G-Dragon este imaginea Beanpole, haha. Glumesc doar. Din perspectiva unui designer, Seunghyun (TOP) este foarte popular acum. L-am văzut de câteva ori în afara muncii. Îi plac mult hainele. Se bucură de modă şi toate hainele arată bine pe el, şi nu spun asta ca un sponsor de îmbrăcăminte. Ca designer, cred că el este muzicianul din Coreea care poate aleg un stil plăcut în 2012.
6: Care crezi că sunt motivele pentru care FUBU sau designeri, cum ar fi Soh CD şi mărcile de îmbrăcăminte te vor pe tine?
TOP: Cum ar trebui să răspund la asta…haha.
Soh CD: Nu cred că este doar faptul că TOP arată bine şi care un corp bun, dar este şi că TOP ştie bine moda şi de aceea am atâta încredere în el.
TOP: Cum a spus Soh CD, oamenii nu sunt niciodată perfecţi. O poză durează o viaţă aşa că vrei să-ţi dai silinţa. Personalitatea mea este că eu vreau să las cea mai bună impresie la şedinţele foto ceea ce alte persoane de vârsta mea nu o pot face.
7:Cuntinuând cu asta, Soh CD…care este carisma lui TOP?
Soh CD: M-am simţit regretabil pentru TOP înainte deoarece de obicei când el era chemat să fie model, i se cerea să-şi arate carimsa şi masculinitatea în şedinţele foto de modă. Am văzut alte trăsături carismatice ale lui TOP – cineva care este plin de curiozitate şi care rezistă provocărilor într-un mod sănătos. Această şedinţă foto FUBU prezintă prin urmare, băiatul strălucitor şi aspectul obişnuit.
8: Am auzit că TOP are o filozofie despre modă distinctă şi eşti cel mai greu membru la stil. Este adevărat?
TOP: Sun puţin pretenţios (râde), deoarece ocupaţia mea e să mă prezint publicului general. Vreau să arăt mereu cea mai bună imagine, dar cred că persistenţa mea e exagerată uneori.
9: Cum te simţi să porţi hainele unice proiectate de Soh CD pentru FUBU?
TOP: De fapt, mie îmi place hip hop-ul de când sunt mic şi mi-am rugat înainte rudele şi prietenii din SUA să mă ajute să-mi cumpăr haine de la FUBU. Mie personal îmi place linia FUBU Platinum cel mai mult, şi am multe haine din acea linie în dulapul meu. Când a venit ideea să fiu model pentru FUBU şi am auzit că Soh CD va fi designer-ul, am anticipat mult. Să port hainele exclusiv proiectate ale lui.. şi nu spun asta deoarece el stă lângă mine, dar sunt într-adevăr surprins. Simt că toate hainele au fost modernizate.